Business Kid – Asociația Happy Moms
February 1, 2020

Acest proiect a beneficiat de o finanțare nerambursabilă în valoare de 2000 de lei.

 

 

 

 

Scopul proiectului: familiarizarea copiilor cu noțiuni de nevoi și dorințe, cum câștigăm și cum cheltuim banii, prin metode atrăgătoare și adecvate categoriei de vârstă 7-11 ani. 

 

S-au realizat 8 ore de atelier sub îndrumarea a doi voluntari pentru 175 copii. S-a scris scenariul și s-a pus în scenă spectacolul de teatru după povestea din al doilea capitol al cărții „Aventurile lui Mimi” , care a fost jucată de 3 ori: în 2 școli din Cluj: Școala Generală Brâncuși și Liceul cu Program Sportiv, precum și la Conferința „M.A.M.A”, organizată de Asociația Happy Moms. 

 

Proiectul a ajuns în anul școlar 2018-2019 la un număr de 175 elevi, de la două școli din Cluj.

 

Ramona Manolescu – Asociația Happy Moms

 

StringS theory! – Alexandra Marinescu
ELF HUB 2019 – Liceul Teoretic Elf